În legatura cu prima delimitare cronologica, observatiile ar putea viza situarea anului 1876 în proximitatea imediata a altora, cu rezonanta mult mai larga pentru istoria liberalismului la români sau, în genere, pentru istoria noastra moderna, anul 1876 urmând celui în care specialistii considera ca s-ar fi constituit Partidul Liberal si înaintemergând celui marcat de proclamarea independentei de stat. Cât despre anul 1899, portanta sa cronologica sufera de proximitatea coplesitoare a celui semnificând sfârsitul de secol XIX ca si din cauza distantei apreciabile fata de momente cu mai mare încarcatura pentru devenirea programatica si organizatorica a "partidului marilor Bratieni" (ne gândim la congresul de la Iasi din 1892, când se pare ca a fost (re)confirmata în mod oficial pentru respectiva formatiune politica titulatura de Partidul National Liberal, la schimbarea conducerii aceluiasi partid la 1908-1909 sau la reevaluarea programului si, implicit, doctrinei national-liberale la 1913-1914, reevaluare impulsionata de celebra scrisoare-program a lui Ion I.C. Bratianu, aparuta în "Viitorul", la 7 septembrie 1913, scrisoare în care liderul national-liberal anunta "marile reforme": stabilirea "colegiului electoral unic" si împroprietarirea "printr-o nevoie, pentru cresterea proprietatii taranesti").
Totusi, desi discutabile, din considerente ce le-am schitat, delimitarile cronologice ale acestui capitol prezinta elemente de rezistenta. Anul 1876 a însemnat începutul celei mai întinse în timp guvernari liberale, nelipsita, se stie, de frecvente reasezari "de cabinet" pâna la 1888. Apoi, la 1899 s-a încheiat una dintre cele mai tensionate guvernari liberale, an ce a cunoscut, pe de alta parte, includerea asa-numitilor "generosi" în rândurile Partidului National Liberal, ce ajunsese "rigidizat" întrucâtva de practicile "elitei sturdziste".
În mare, capitolul de fata priveste un patrar de secol, ultimul al celui de-al XIX-lea, o perioada când Istoria Partidului National Liberal s-a încarcat de date semnificative, de înfaptuiri ce au consolidat edificiul României moderne. O perioada istorica ce a cunoscut mari înfaptuiri national-statale (Independenta si Regatul), fortifierea structurilor societatii moderne, impunerea Vechiului Regat ca centru gravitational al luptei nationale si, nu în ultimul rând, afirmarea statului român ca factor activ în relatiile internationale. Si ca o constatare cu semnificatii aparte aici, aceeasi perioada a cunoscut cea mai îndelungata prezenta a national-liberalilor la guvernarea României: din cei douazeci si patru de ani asupra carora ne-am propus a starui, saptesprezece s-au aflat sub semnul guvernelor de nuanta liberala, cu mult mai mult, procentual vorbind, decât au acoperit ca timp guvernele national-liberale din perioada interbelica. În perioada 1876-1899, liberalismul si-a etalat din plin capacitatea de principal curent politic de guvernamânt, de primordial instrument politic al edificarii României moderne.
Cautând a releva în propria lor expresie faptele si faptuitorii unui capitol de istorie a Partidului National Liberal, ne-am propus sa ne referim, mai întâi, la "starea" acestuia din ultimul patrar al secolului XIX, la structurile sale, la deschiderile sale programatice, la liderii sai, la profilul omului politic de sub egida sa; ne-am propus sa evidentiem, de asemenea, rolul liberalilor în realizarile national-statale de la 1877 (Independenta) si de la 1881 (Regatul); ne-am propus sa staruim asupra activitatii parlamentare si guvernamentale a Partidului National Liberal si nu, în ultimul rând, asupra pozitiei si initiativelor sale în problema "fratilor de-un sânge si de-o limba" din afara granitelor Micii Românii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu